Să-mi fie iertat dacă azi am chef de inventat cuvinte. Şi că, mergând pe principiul „Eu când vreau să fluier, fluier”, tocmai am făcut-o. Încă din titlu. Să mă ierte şi toţi acei care văd în Rio de Janeiro un fel de pământ al făgăduinţei, dar mie oraşul nu mi-a plăcut şi cu asta basta. Explicaţia ar putea fi aici, măcar parţial. Apoi vremea. O împuţitură de vreme. Care m-a privat de ce are Rio mai frumos, Continue reading
Brazilia (3) – Repere rioreze. Sau rioriene? Sau carioca?
3 Replies
N-am scris încă nimic şi deja mă aflu într-o fundătură. Nu ştiu unde să încadrez frica: în categoria sentimentelor sau în cea a senzaţiilor? În fine, până mă va lămuri cineva mai prieten cu limba română şi/sau cu psihologia decât mine, hai să-i spunem stare. Acum, că i-am spus stare, să începem cu concluzia: frica e cea mai împuţită stare dintre toate stările împuţite. Prefer oricând să-mi fie foame, greaţă, frig, cald, 
Zilele astea mi-am amintit de un fel de prolog la periplul meu sud-american, despre care tot scriu şi tot scriu cu ceva întreruperi de mai bine de un an încoace. Dintre cele patru ţări în care am călcat, singura pentru care noi, românii, avem nevoie de viză turistică e Bolivia, iar de la agenţie fusesem informată iniţial că, pentru obţinerea ei, ar fi necesar să mă vaccinez împotriva febrei galbene. 
Poor Niagara! Asta ar fi exclamat Eleanor Roosevelt, Primă Doamnă a Statelor Unite, asistând la frenezia apelor dezlănţuite de la Iguazu. Nu ştiu cât e adevăr şi cât e mit în povestea asta (aş arunca cu ouă stricate după Frau Iohannis dacă şi-ar permite să exclame „Biata Beuşniţă/ Vânturătoare/ Vălul Miresei/ Bigăr/ etc./ etc.” în faţa Cascadei Rinului, să spunem :))), dar eu chiar cred că a luat-o gura pe dinainte 
Deci a mai trecut un an. N-am chef nici de analize, nici de retrospective, nici de wishlist-uri şi nici de făcut planuri măreţe pentru 2015. Am doar chef să-mi fie lene. Şi chiar îmi este. Aşa că, pe scurt: