Monthly Archives: December 2014

Argentina (5) – Iguazu, Iguazu, Iguazuuuuuu!!!

Ploua infernal şi eu nu mă iubeam prin mansarde. Aveam alte treburi. Mult mai importante. Se făcea că străbăteam jungla într-un fel de mocăniţă, Tren Ecologico de la Selva. Apoi se făcea că trenul oprea într-o mică gară, Estacion Garganta del Diablo, şi că, după vreo 15 minute de plimbare pe o potecă amenajată în plină pădure tropicală, dădeam de apă. O apă aparent liniştită. Continue reading

Argentina (4) – Despre zei, neveste de preşedinţi, popi siniştri şi cartofi necomestibili

Toarnă în continuare când părăsesc Caminito. Din fericire, următorul meu obiectiv e situat la doar două străzi distanţă, tot în La Boca: probabil cea mai mare cutie de bomboane din lume, “La Bombonera”, aşa cum e alintat Estadio Alberto J. Armando, stadionul celei mai iubite echipe de fotbal din Argentina (cel puţin aşa zice lumea), Boca Juniors. Continue reading

Argentina (3) – Caminito, un kitsch absolut adorabil

Mă trezesc fără să fi pus ceasul să sune. E una dintre acele zile pe care le ador într-un circuit, în care mă trezesc dimineaţa şi urmează să adorm seara în acelaşi pat. Iar timpul care se scurge între cele două momente e doar al meu. Grupul a plecat spre pampas să viziteze o hacienda, să socializeze cu nişte gauchos şi să se înfrupte din vita argentineană preparată la grătar. Eu nu servesc. Continue reading