Două zile total diferite, aceeaşi toamnă. Mai întâi o zi mohorâtă de octombrie, cu puţine grade în termometru, cu rachiu de pere în locul eternei beri, în Muzeul Satului (mă rog, oficial „Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA”), locul în care toamna îşi stabileşte tabăra de bază atunci când poposeşte la Sibiu. Continue reading
Există nenumărate poteci de munte de care îmi amintesc cu plăcere sau pe care, în lipsă de amintiri, îmi doresc să le străbat cândva. Există apoi numeroase poteci de munte în care sper să revin mai devreme sau mai târziu. Pot enumera însă pe degete traseele pe care le iubesc. Şi când spun că le iubesc, I really mean it, nu-mi stă în fire să zvârl de-a-n pulea aiurea cu iubire în dreapta şi-n stânga şi nici nu obişnuiesc Continue reading
Simt un ghiont puternic în spate şi în secunda doi mă trezesc întinsă pe caldarâm. Nici până în ziua de azi nu ştiu cine a fost responsabil de ghiont. Probabil că vreun grăbit. La fel de probabil l-am asociat cumva, în subconştient, cu vreun din ăla care urma să-mi smulgă cerceii cu urechi cu tot, altfel nu-mi explic cum de m-am trântit pe jos cu atâta uşurinţă. Continue reading
Când, după despărţirea aproape dureroasă de zona andină şi un zbor parcă nesfârşit deasupra pampasului, aterizăm la Buenos Aires în jurul prânzului, mi-e atât de rău, încât abia mă pot ţine pe picioare. Dumnezeu ştie de ce, poate la mine chestia cu răul de altitudine se manifestă fix pe dos. Cert e că dimineaţa, în La Paz, la peste 3500 m desupra nivelului mării, zburdam. Acum, la o altitudine de vreo 25 m, trag să mor. Continue reading