Gata, am zis! Nu plec pe nicio Vale Sacră! N-o să plângă nici Tambomachay, nici Ollantaytambo şi nici Pisac-ul după mine, în schimb eu mă voi da cu capul de pereţi dacă nu-mi fac damblaua în Cuzco al meu. Cuuum, zbori jdemii de kilometri până aici, dai o căruţă de bani şi nu vii să vezi Valea Sacră?!? Nu! Adică da, nu vin nicăieri. Vei regretaaaaaaa… Aham. Continue reading
Ce faci când te mănâncă-n c… să mergi pe munte, deşi eşti răcit cobză de vreo săptămână, ai golit toate magazinele din împrejurimi de şerveţele şi rămâi fără suflu doar urcând scările până la primul etaj? Cum ce? Faci ca mine! Îţi alegi un traseu care să presupună cât mai puţin urcuş şi cât mai multă coborâre, iar, pentru ca aroganţa să fie perfectă, optezi pentru unul de creastă principală, marcat cu bandă roşie. Continue reading
Buricul pământului? Da, pe bune, asta înseamnă Cuzco (de fapt Qusqu sau Qosqo) în limba indienilor quechua, oraşul fondat spune-se de către legendarul Manco Capac, primul Sapa Inca, fiul zeului soare Inti (sau al zeului Viracocha, după alte surse), şi de sora-soţie a acestuia, Mama Ocllo. Continue reading
Nu mă prea dau în vânt după zborurile cu avionul. De când mă ştiu am o problemă cu spaţiile înguste, iar lipsa de mişcare şi de nicotină nu prea contribuie nici ele la buna mea dispoziţie. Şi, dacă prin absurd aş fi fost încă flămândă de avion, periplul ăsta sud-american m-ar fi săturat cu siguranţă. 10 (ZECEEEEEEE ) avioane în trei săptămâni, na să ai! Continue reading
Demult, undeva prin Cretacic, când tocmai începusem să-mi descopăr dorul de ducă, mă gândeam că oricum nu voi avea vreodată şansa să văd piramidele egiptene. Drept care, mi-am propus, oarecum în compensaţie, să calc măcar o dată în viaţă, pentru un traseu cât de scurt, în fiecare dintre masivele montane ale României. Continue reading
Când? Pe 31 decembrie 2013.
Unde? Stâncăriile Doabrei din Munţii Lotrului.
Marcaj? Nu (mai) există.
Mi-am dorit, renunţând la orice alte planuri măreţe de Revelion, ca ultima zi din an Continue reading